Evadarea din mentalitatea fixă

       

de Roxana Stăneiu  

Îngrijitorii o numiseră Ina. Un nume scurt, parcă la fel de neîncăpător pentru personalitatea ursoaicei precum era și cușca aceea din grădina zoologică în care își petrecuse primii 20 de ani din viață. La insistențele unor activiști pentru drepturile animalelor, Ina a fost transmutată de la Zoo Piatra Neamț în Sanctuarul de Urși de la Zărnești. Însă, spre stupoarea tuturor, deși avea libertatea de a hoinări nestingherită într-un habitat generos și vast, așa cum nu mai văzuse ea niciodată și așa cum era, de altfel, natural și normal pentru un urs, Ina își păstra cu loialitate traseul în cerc, cu care era obișnuită la Zoo. Imaginea ursoaicei libere în inima pădurii, însă captivă în propria minte, a ajuns subiect de știre la televiziunile naționale. Era de așteptat ca povestea ei să emoționeze, ca oamenii să fie mișcați de dovada vie a puterii pe care o are mintea noastră de a ne dicta realitatea și, deseori, de a o suprascrie chiar.  „Degeaba încerci, nu ești făcut pentru asta”, „ai greșit de prea multe ori, nu ești bun de nimic”, „e talentat, n-ai ce-i face, „de unde nu e, nici Dumnezeu nu cere”. Tuturor ne este familiară fie și una dintre aceste afirmații, mulți le-am auzit cel mai probabil deja pe toate. Ele sunt, de fapt, variații ale aceleiași teme: „inteligența este fixă”. Este vechea concepție potrivit căreia ne naștem și murim cu același IQ și nu putem face nimic pentru a schimba acest lucru.   Științele sociale au depășit însă această convingere odată ce tot mai multe studii au început să arate că creierul uman beneficiază de pe urma neuroplasticității, a capacității de a forma conexiuni și rețele neuronale noi, de a se adapta și a crește prin formarea de noi sinapse. Această capacitate se extinde pe tot parcursul vieții și, deși este de necontestat că în copilărie curba învățării este mult mai pronunțată decât la alte vârste, există vârfuri semnificative ale evoluției pe domenii și la alte vârste: între 20 și 30 de ani este vârful formării materiei cenușii. Între 40 și 50 de ani este vârful inteligenței numerice. Între 50 și 60 de ani este vârful raționamentului inductiv. Iar între 60 și 70 de ani este vârful inteligenței verbale. Iar ceea ce menține aceste vârfuri este antrenarea minții, asemenea unui mușchi, prin expunerea de experienței noi și la provocări. Cheia este învățarea continuă.  Absența aplecării spre învățare, au arătat deja studiile, poate duce în timp la o reducere semnificativă a IQ-ului nativ. Inteligența nu doar că nu este constantă de-a lungul vieții, ci poate chiar scădea dacă nu ne menținem în contexte propice învățării.   Inteligența poate și merită să fie dezvoltată. Acesta este fundamentul pe care dr. Carol Dweck, cercetător, a dezvoltat conceptul de growth mindset – mentalitate axată pe creștere sau mentalitatea dezvoltată. Acestei mentalități i se contrapune mentalitatea fixă, dar pentru a le distinge mai clar putem urmări cum se poziționează ele pe mai multe paliere.  Persoanele care cred că mentalitatea este fixă evită provocările, în timp ce adepții ideii că mentalitatea poate fi dezvoltată le îmbrățișează. Mentalitatea fixă renunță ușor, mentalitatea dezvoltată persistă în fața eșecului. Mentalitatea fixă consideră că efortul este zadarnic sau chiar dăunător. Mentalitatea dezvoltată vede efortul drept calea spre atingerea măiestriei. Mentalitatea fixă manifestă o aversiune față de critică și ignoră feedbackul negativ, în timp ce mentalitatea dezvoltată învață din ambele. Persoanele cu mentalitate fixă tolerează greu succesul altora pentru că se simt amenințate de el. Persoanele cu mentalitate dezvoltată, în schimb, își extrag lecții și inspirație din succesul altora. Diferențele între cele două tipuri de mentalitate se văd și în privința rezultatelor lor. Mentalitatea fixă îi plafonează devreme pe adepții ei și îi împiedică să își atingă potențialul lor maxim. Mentalitatea dezvoltată favorizează în general diversificarea tipurilor de realizări ale persoanelor care o adoptă.  Mentalitatea dezvoltată are, așadar 6 principii esențiale: 

1. Inteligența poate fi dezvoltată. Prin învățare continuă și expunere la noi contexte, mintea noastră formează noi conexiuni neuronale care contribuie la dezvoltarea inteligenței. 
2. Învățarea din greșeli. De cele mai multe ori, în spatele greșelilor se află lecții esențiale care te duc cu un pas înainte spre atingerea obiectivului.  
3. Gândirea neconvențională. Fiind deschiși spre noi perspective, spre a îmbrățișa diferențele de opinie putem descoperi mai mult decât ceea ce este vizibil la prima impresie. 
4. Perseverența și efortul. Răbdarea, canalizarea atentă a efortului, continuitatea în muncă și conștiinciozitatea vor produce în mod natural rezultate. Drumul este, de multe ori, mai bogat și ofertant decât destinația însăși. 
5. Gândirea laterală. Atunci când depășim credințele limitative ale gândirii logice, ne folosim de creativitate pentru a descoperi noi soluții. Ceea ce părea imposibil la început devine mai clar cu fiecare întrebare, cu fiecare manifestare a curiozității. 
6. Schimbările sunt benefice. Da, nu sunt comode, nu sunt plăcute, însă sunt necesare pentru a ne facilitatea creșterea. Atunci când ieșim din zona de confort, descoperim necunoscutul drept o sursă bogată de oportunități de dezvoltare. 

Toate aceste principii ar putea fi contrase într-o singură frază-dicton: pentru a crește trebuie să îmbrățișezi învățarea pe tot parcursul vieții. Exemple de profesioniști care au atins culmi neașteptate ale succesului datorită adoptării acestei atitudini sunt din abundență. Pentru a numi doar unul: Patriciei Miranda, luptător profesionist, medaliată cu bronz la Jocurile Olimpice de la Atena (2004) i s-a spus, atunci când a pășit pentru prima dată într-o sală de lupte, că nu va avea nicio șansă ca luptător. A contrazis răsunător această primă impresie și după ce a dovedit cu medalia ei contrariul a mers mai departe pe un drum complet diferit și neașteptat: a urmat Facultatea de Drept de la Yale, devenind avocat și având propria casă de avocatură.   Succesul poate veni însă la orice vârstă: copiii de la Westside Preparatory Charter School erau văzuți drept o cauză pierdută pentru educație. Toți având fie retard cognitiv, fie IQ scăzut, fie probleme de adaptare socială, din cauza cărora fuseseră respinși de școlile „clasice” au fost preluați de o învățătoare care a refuzat să creadă și să pună eticheta de „inadaptabil” și a mizat mai degrabă pe inadaptarea metodelor educaționale folosite în trecut cu acești copii. S-a dovedit că învățătoarea avusese dreptate. Puși împreună în noua școală, începând cu clasa a II-a, copiii au evoluat până la a citi și a înțelege Shakespeare și a rezolva probleme de matematică de liceu, în clasa a V-a. Au ajuns la aceste rezultate datorită metodelor de învățare care erau acordate în mentalitatea dezvoltată și îmbrățișând ideea că inteligența poate fi dezvoltată prin învățarea constantă, prin a privi greșelile drept surse importante de creștere, prin efort permanent de a evolua și a descoperi.  Îmbrățișarea unei mentalități dezvoltate funcționează drept un catalizator pentru neuroplasticitate – acea abilitate a creierului nostru de a forma noi sinapse. Cu alte cuvinte, neuroplasticitatea se referă la capacitatea creierului de a se adapta și de a se reorganiza prin modificarea conexiunilor neuronale ca răspuns la experiențele trăite ș procesul de învățare. Pentru a beneficia de neuroplasticitate în scopul creșterii inteligenței, ne putem implica în activități care ne stimulează mintea, provocări cognitive care ne scot din zona de confort. Aici intervine legătura directă cu growth mindset. A spune „da” schimbării, a te expune la noi contexte, a învăța din greșeli sunt doar câteva exemple care stimulează neuroplasticitatea.   Intervențiile de tip growth mindset funcționează, e dovedit. Însă cum ne putem dezvolta această mentalitate dacă s-a întâmplat să fim educați într-o mentalitate de tip fix? Putem începe, contraintuitiv, acceptându-le pe amândouă. Mentalitatea fixă va face mereu parte din viață noastră, însă putem să ne asigurăm că nu aceasta este dominantă, ci că noi îi controlăm raza de acțiune. Putem apoi identifica „trigger-ul”: ce anume ne face să ne spunem că nu vom reuși, că nu suntem suficient de buni (poate provocările, poate greșelile pe care le-am făcut, poate contextele noi, poate cuvintele care ni s-au spus când eram mici). Un alt lucru care ajută este ca, data viitoare când identificăm conștient că suntem în fixed mindset, să îi dăm o formă, o culoare, un nume, și să îi conturăm personalitatea. În felul acesta, depistăm când intrăm în mentalitatea fixă și să o demascăm spunându-i pe nume. Putem, de asemenea, experimenta. În fiecare dimineață, să ne creăm un plan și să ne întrebăm: 1) Ce oportunități de învățare și creștere am/pot crea astăzi? 2) Când, unde și cum mă voi bucura de ele? Răspunsul cât mai concret la aceste întrebări ne va ajuta pe parcursul zilei să conștientizăm și să profităm cu adevărat de oportunitățile care apar. Apoi, putem schimba paradigma „nu știu”, cu una mult mai eficientă, folosindu-ne de puterea lui „încă”. „Nu știu să gestionez conflictele, așa că le evit”, devine „nu știu să gestionez conflictele ÎNCĂ, dar voi învăța”. Un alt secret care ne ajută să implementăm mentalitatea dezvoltată în noi și în ceilalți, mai ales în cei mici, este să facem complimente care laudă nu doar rezultatul, ci și efortul.   Un efort este și acela de a ne verifica în permanență, de a sta cu noi înșine, de a ne pune întrebări, de a fi conectați cu ceea ce simțim și care să ne mențină într-o stare de conștientizare a propriei mentalități. Câteva întrebări extrem de utile în acest proces pot fi acestea: 

1. Cum te-au lăudat părinții și/sau profesorii tăi când erai mic? Îți spuneau cât ești de deștept sau te apreciau pentru efortul și munca depusă? 
2. Există cineva în viața ta (prieten, partener, manager, etc) cu o mentalitate fixă – nu își asumă riscuri, nu poate accepta greșelile, se simte la pământ după fiecare eșec? Poți înțelege acest comportament mai bine acum? 
3. Cum te poziționezi la locul de muncă? Ești o persoană care caută validare după fiecare reușită și se simte bine când o primește sau te încântă mai mult oportunitățile de creștere pe care le ai și cum le poți dezvolta? 
4. Când te simți deștept? Când faci ceva fără greșeală sau când încerci ceva nou și îți iese? 
5. Ce îți spui atunci când greșești? 

În final, evadarea din mentalitatea fixă implică blândețe față de noi înșine, compasiune față de noi înșine și înțelegerea paradoxală, chiar și în procesul de schimbare a mentalității, că importantă este călătoria, nu neapărat rezultatul. Va fi o călătorie uneori grea, nenaturală, obositoare. Însă ca în orice călătorie, și în cea către o mentalitate dezvoltată, la destinație se ajunge pas cu pas.    Acest articol a apărut și in revista Today Software Magazine (TSM) in numărul 126 din 2023: TSM – Evadarea din mentalitatea fixă (todaysoftmag.ro)